Un obicei placut, o deprindere care este atât de adânc înradacinata, încât a devenit aproape un ritual; savurarea unei cafele îi ajuta pe oameni sa se apropie si sparge gheata la birou, ori acasa cu prietenii. O gama larga de varietati este astazi disponibila, posibilitatile sunt nelimitate: în primul rând avem cafeaua “expresso”, apoi vine cafeaua extra-tare, cafeaua la filtru în stil american, mult iubita si foarte „italiana” cafea “cappucino”, vechea noastra prietena „café-au-lait” si nu în ultimul rând, cafeaua decofeinizata precum si varietatile mai delicate, mai sofisticate ce sunt azi în mare voga. A merge pe urmele originii cafelei, care, de-a lungul secolelor s-a raspândit în toata lumea, reprezinta o lectura foarte placuta. Desi mai multe studii stiintifice au dezvaluit ca arborele de cafea exista deja în perioada când Homo Sapiens populau Terra, utilizarea ei sub forma de bautura are origini mai recente.
Referirile la cafea în literatura, desi putin cam vagi si de cele mai multe ori nu mai mult decât simple legende, variaza considerabil în ceea ce priveste proprietatile acesteia. Homer, de exemplu, descrie efectele miraculoase ale “Licorii fermecate ce îndeparteaza toate relele” în cel de-al patrulea cântec al Odiseei. Pentru grecii din antichitate, „Nepenthe” (licoarea magica) era o bautura, cafea de fapt, care calma durerile si actiona ca sedativ. Multe secole mai târziu, cam în jurul anului 1000, vraciul arab Avicenna era extrem de familiarizat cu planta si adesea o descria drept un medicament extrem de eficient.
Cea mai cunoscuta si fascinanta legenda privind originile acestei bauturi a fost însa povestea crescatorului de capre Kaldi care, în timp ce îsi mâna turma la pascut pe dealurile etiopiene, a observata ca unele dintre animale devenisera agitate si foarte active dupa ce mâncasera frunzele si fructele dintr-un tufis anume. Curios sa experimenteze aceste efecte ciudate, crescatorul de capre a încercat si el fructele plantei, descoperind puterile lor învioratoare si stimulatoare. Kaldi a adunat fructele si le-a dus la o manastire din apropiere.
Calugarii nu au fost prea încântati de descoperire si, considerând ca reprezentau fructele diavolului, le-au aruncat în foc. Atunci s-a petrecut miracolul: un miros delicios s-a raspândit din flacari si în curând i-a convins pe calugari sa îsi schimbe parerea si sa salveze planta de la soarta-i fatidica. Calugarii, de fapt, au fost cei care au avut apoi ideea sa pregateasca bautura si astfel, fructul diavolului a fost într-un mod magic transformat într-un dar de la Dumnezeu, ajutându-i sa stea treji în lungile nopti de rugaciune. Cafeaua s-a raspândit în întreaga lume a Islamului ca un substitut acceptat al alcoolului, ce era interzis de catre Coran. Adevarata acceptare a venit atunci când Profetul Mohammed a fost salvat, fiind aproape sa adoarma în timpul rugaciunilor. Povestea spune ca arhanghelul Gabriel i-a dat putina cafea trimisa din Ceruri. Se pare ca, dupa ce a sorbit doar câteva înghitituri, Mohammed a capatat forta de a „îngenunchea patruzeci de calareti si de a satisface patruzeci de femei”.
Legendele sugereaza ca la acea vreme cafeaua era deja o bautura dar de fapt a fost pentru prima data consumata fie prin mestecarea fructelor întregi, fie macinata sub forma de pasta amestecata cu grasime de animal si consumata ca prajitura. Arabii au fost primii care au fiert boabele luate din fruct, la început verzi, apoi prajite si macinate: nu este o coincidenta faptul ca numele cafelei provine din termenul arab „quahwa” care înseamna bautura din plante. Chiar si povestea privind modul în care cafeaua a fost introdusa în Vest are doua versiuni extrem de diferite. Conform uneia, turcii au fost cei care, dupa ce au fost învinsi în porturile Vienei în anul 1683, si-au abandonat proviziile, lasând în urma cinci sute de saci ce contineau pretioasele boabe.
O alta versiune însa atribuie descoperirea comerciantilor venetieni care au început sa importe cafea în Europa în anul 1615 si sa o vânda la început farmacistilor ca “tratament medical miraculos”, iar apoi sub forma de bautura savurata alaturi de prieteni. De fapt, în jurul anului 1624, venetienii au devenit „maestrii” artei prajirii si au continuat sa o îmbunatateasca în “Pravaliile de apa si gheata” unde se serveau în mod traditional bauturi pe baza de apa si gheata. Nu a fost o întâmplare faptul ca, în jurul anului 1645, aceste locuri au devenit cunoscute sub denumirea de „Cafenele”.
Consumul acestei bauturi s-a raspândit în curând în fiecare colt al Europei: Venetia a devenit furnizorul de materie prima pentru tarile vecine. Germanii si olandezii erau cei mai pasionati clienti. In Austria, cafeaua era comercializata de polonezul Kolshitzky caruia i-au revenit cei cinci sute de saci cu boabe de cafea abandonate de turci în înfrângerea pe care o suferisera din partea Habsburgilor la porturile Vienei. Industriasul polonez si-a început afacerea fulminant si tot el a fost cel care a adaptat bautura amara si cam tulbure la gusturile europenilor, folosind un truc simplu, dar genial: a adaugat miere pentru a masca amareala si a filtrat cafeaua pentru a elimina